Trei pași către bunăstarea financiară, de la vârsta de douăzeci de ani la cea de șaizeci
Sfaturi pentru a vă îmbunătăți finanțele la orice vârstă.
La douăzeci de ani
1. La douăzeci de ani. Pe măsură ce avansați în carieră, nu uitați să verificați planul de pensii al angajatorului dvs. Profitați de orice contribuții echivalente pe care le oferă angajatorul dvs. Dacă nu aveți o slujbă cu contribuții la pensie, puteți totuși să economisiți prin intermediul unui aranjament de pensie personală. Ambele moduri de economisire pot oferi beneficii fiscale. Ca să vă atingeți obiectivele de economisire în legătură cu pensionarea, ar trebui să vă propuneți să aduceți contribuții suplimentare față de cele obligatorii, deoarece este posibil ca o combinație între programele de pensie de stat și cele oferite de companii să nu ofere un venit suficient după pensionare.
2. Ocupați-vă de datorii în mod adecvat. Multe persoane cu vârsta între douăzeci și treizeci de ani au două tipuri de datorii: carduri de credit și credite de studii. Dacă aveți un plan implementat și vă înțelegeți opțiunile de rambursare, aceste tipuri de datorii n-ar trebui să vă abată de la drumul cel bun. Verificați-vă opțiunile de refinanțare pentru creditele de studii și încercați să vă folosiți cardurile de credit numai dacă le puteți achita integral în fiecare lună. Dacă nu, încercați să plătiți în numerar până când vă formați disciplina de a vă menține între limitele mijloacelor de care dispuneți.
3. Adoptați o perspectivă pe termen lung. Dați-le banilor dvs. o șansă de a se înmulți. Fie că economisiți prin intermediul unei pensii la locul de muncă, a unei pensii personale sau într-un cont individual de economii ori alt cont, este important să înțelegeți orizontul dvs. de timp și riscul asociat. Evaluați-vă regulat economiile și discutați cu un profesionist care vă poate ajuta să vă îndepliniți obiectivele.
La treizeci de ani
1. Axați-vă economiile pe ceva anume. Acum aveți multe obiective pentru care să economisiți. Ați putea să plănuiți sau să vă gândiți să vă căsătoriți, să cumpărați o locuință și să vă întemeiați o familie. Dar este important să profitați la maximum de economiile pentru pensie. Dacă știți cât aveți nevoie să economisiți și depuneți eforturi ca să atingeți reperele de economisire, veți rămâne pe calea cea bună.
2. Gestionați datoriile și urgențele. Dacă aveți datorii (carduri de credit sau alte împrumuturi), abordați datoria cu cele mai mari rate ale dobânzii și plătiți mai mult decât suma minimă, ca s-o puteți achita mai repede. Apoi abordați următoarea datorie și așa mai departe, până când rămâneți fără datorii (în afară de o ipotecă imobiliară, la care probabil veți plăti un timp destul de îndelungat). Evitați să adăugați și alte sume la soldul dvs. De asemenea, ar trebui să aveți la dispoziție în mod prompt un „fond de urgență” echivalent cu trei până la șase luni de cheltuieli de întreținere.
3. Economisiți pentru viitor. La fel ca la douăzeci de ani, ar trebui să vă gândiți în continuare la economisirea pe termen lung. Ar trebui să vă evaluați obiectivele, toleranța la risc, situația financiară și termenele aferente, și să colaborați cu un profesionist pentru a concepe o abordare care vă va ajuta să vă atingeți obiectivele.
La patruzeci de ani
1. Nu e prea târziu să începeți. Este posibil ca la douăzeci și la treizeci de ani să fi trecut printr-unele dintre evenimentele importante din viață, precum căsătoria, întemeierea unei familii și cumpărarea unei locuințe. Este dificil să vă descurcați cu toate acele priorități costisitoare și să începeți să faceți planuri în același timp pentru ceva care pare atât de îndepărtat – pensionarea. Dar nu e niciodată prea târziu să porniți în această călătorie. La patruzeci de ani, încă mai aveți cel puțin douăzeci de ani la dispoziție ca să economisiți, așa că începeți cât de curând puteți, ca să le oferiți economiilor dvs. cât mai mult timp posibil pentru a se înmulți.
2. Protejați ceea ce aveți. Asigurați-vă că aveți o asigurare de viață și una de invaliditate adecvate. Asigurarea de viață poate ajuta familia dvs. să înlocuiască venitul pierdut și să realizeze alte obiective financiare în cazul în care decedați în mod neașteptat. În plus, asigurarea de invaliditate vă va ajuta să înlocuiți veniturile pierdute în cazul în care dobândiți un handicap.
3. Fiți pregătit. În această etapă, ar trebui să aveți un testament, precum și beneficiari desemnați pentru conturile de pensie și de economii. De asemenea, ar trebui să aveți instrucțiuni pentru gestionarea celorlalte bunuri ale dvs.
La cincizeci de ani
1. Recuperați la capitolul economisire. Începând cu anul în care împliniți cincizeci de ani, luați în considerare mărirea și/sau efectuarea de contribuții cu rol de recuperare la planul de economisire de la locul de muncă, dacă acest lucru este permis. Cel mai probabil, vor exista limite pentru contribuția scutită de taxe pe care o puteți aduce la pensia dvs.
2. Protejați ceea ce aveți. Asigurați-vă că aveți o asigurare de viață și una de invaliditate cu o valoare adecvată. De asemenea, s-ar putea să vreți să începeți să vă gândiți la economisirea pentru îngrijirile pe termen lung de care este posibil să aveți nevoie pe măsură ce înaintați în vârstă.
3. Estimați-vă fluxul de numerar. Puteți trăi din venitul pe care-l veți avea după pensionare? Evaluați-vă cheltuielile și venitul anticipate cât încă mai este timp să faceți modificări. Estimațivă cheltuielile de întreținere esențiale și cheltuielile opționale. Apoi estimați venitul pe care preconizați că-l veți avea, precum pensia de stat, pensiile private, anuitățile și retragerile din economii. După aceea, comparați-vă cheltuielile cu venitul și vedeți cât timp v-ar putea ajunge banii.
La șaizeci de ani
1. Definitivați-vă planul de pensionare. Stabiliți cum veți transforma economiile într-un flux de venituri, ca de exemplu efectuând retrageri sistematice, încasând doar dobânda și dividendele sau niște sume forfetare periodice. Luați în considerare produsele cu venit garantat, precum anuitățile aducătoare de venit, pentru a acoperi cheltuielile esențiale după pensionare. Asigurați-vă că ați stabilit o cotă sustenabilă a retragerilor, exprimată ca procent din economii, în funcție de vârsta dvs. la pensionare și de cât de mult vă așteptați să trăiți.
2. Treceți în revistă opțiunile pentru pensionare. Gândiți-vă bine când veți începe să încasați pensia de stat. Amânarea începerii ar putea duce la mărirea plăților pe care le veți primi când vă decideți să vă pensionați. Verificați detaliile pensiei dvs. de stat din situațiile pe care le-ați primit prin poștă sau online; contactați autoritățile relevante dacă nu le primiți deja.
3. Finalizați-vă planul de patrimoniu. Nu vă lăsați treburile financiare la voia întâmplării. Ar trebui să aveți măcar un testament și împuterniciri. Acestea permit altcuiva să acționeze în numele dvs., atât în ceea ce privește sănătatea dvs., cât și treburile financiare, dacă dvs. nu puteți acționa. Veți avea probabil nevoie de asistența unui consultant juridic pentru aceasta.
S-ar putea să vă placă și următoarele:
Zece pași către bunăstarea financiară
976562.1.0